Concursul se adresează elevilor de clasa a XI-a din judeţul Timiş şi are ca obiectiv asigurarea unei tranziţii optime a absolvenţilor de liceu spre învăţământul superior tehnic, familiarizarea acestora cu situaţia de examen la Universitatea Politehnica Timişoara în formatul unui test tip grilă şi o informare mai profundă a elevilor din clasa a XI-a faţă de oportunităţile academice şi sociale oferite de UPT. Concursul oferă elevilor de nivel mediu, dar şi de vârf, oportunitatea de a-şi măsura cunoştinţele matematice şi de a afla nivelul de performanţă la care se situează, în perspectiva viitoarelor competiţii naţionale şi a admiterii cu probă de verificare a cunoştinţelor.

Concursul ETcTM11 este inclus în parteneriatul încheiat între Inspectoratul Şcolar Judeţean Tiimiş şi Universitatea Politehnica Timişoara – Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii.

Perioada şi modalitatea de înscriere

Perioada de înscriere este 07 aprilie – 15 aprilie 2011. Participarea la concurs este gratuită. Fiecare liceu va desemna o persoana responsabila cu inscrierea elevilor. Elevii care doresc sa participe la concurs se pot înscrie doar prin intermediul cadrului didactic desemnat de liceu.

Desfăşurarea concursului

Concursul va avea loc în data de 07 mai 2011 la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, Bd. Vasile Pârvan 2 Timişoara şi va consta în rezolvarea unui test de tip grilă cuprinzând 12 probleme şi structurat identic cu proba de verificare a cunoştinţelor de matematică pentru admiterea în Universitatea Politehnica Timişoara (maximum 2,5 ore). Punctajul maxim este de 100 de puncte. Problemele vizează cunoştinţe aferente claselor IX, X şi XI, numai din programa de tip M2.

Dintre cele 12 probleme 9 vor fi propuse din “Culegerea de probleme pentru examenul de admitere la Facultăţile de Electronică şi Telecomunicaţii, Automatică şi Calculatoare şi Arhitectură”. Culegerea este disponibilă gratuit la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii şi în format electronic la adresa http://www.etc.upt.ro/ro/admitere/admitere-licenta-2011. Restul de 3 probleme pot fi propuse din alte surse sau concepute special pentru această competiţie. Elevii trebuie să aibă asupra lor carnetul de elev sau buletinul.

Se vor acorda diplome de perfomanţă, precum şi diplome care să ateste, dacă este cazul, calitatea de potenţial admis a participantului la facultatea ETc.

După terminarea probei de concurs, programul include vizita  participanţilor la experimente şi demonstraţii în laboratoarele Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii şi discuţii între şi cu cadre didactice şi studenţi.

Corectarea şi afişarea rezultatelor

Tezele vor fi corectate în prezenţa fiecărui participant, după sistemul examenului de admitere. Comunicarea rezultatelor şi festivitatea de premiere va avea loc la ora 16,00.

Structura acţiunii

08,30-09,00 – Înregistrarea participanţilor

09,00-9,30   – Deschiderea festivă,

7Mai_4457_v1_copy

În prezidiu de la stânga la dreapta: Dan Lascu – prodecan ETc, Zeno Blajovan – inspector matematică, Marius Oteşteanu – decan ETc, Cosmin Moisa – Continental Automotive, Ciprian Orhei – preşedintele Ligii ETc

 

09,30-12,00 – Proba de concurs (Vezi subiectele și raspunsurile).
                           – Masă rotundă profesori de matematică licee – cadre didactice ETc

7Mai_4485_v2

Emotii!

 

12,00-12,30 – Corectura în prezenţa candidaţilor

12,30-16,00 – Experimente şi demonstraţii în laboratoarele Facultăţii ETc

16,00               – Festivitatea de premiere

Rezultatele concursului

Lista elevilor inscrisi   (vezi si repartizarea pe sali: A101, D1)

Important

Fiecare unitate şcolară va trimite în format electronic, la adresa de e-mail zenoblajovan@yahoo.com , tabelul nominal cu  elevii înscrişi la concurs (nr.crt., nume prenume, liceul, adresa de email elev, telefon elev, profesor antrenor, email profesor antrenor, telefon profesor antrenor), conform cu capul de tabel furnizat.

Coordonarea  organizării şi desfăşurarii concursului, la nivel judeţean, este  asigurată de prof. Zeno Blajovan, inspector şcolar de specialitate-matematică.

Raspunde